Mihail Tintea a fost suspendat din functia de director general al RADEF Româniafilm, prin aplicarea art. 52, alin. 1, lit (c) din Codul Muncii, miercuri, la sedinta ordinara a Consiliului de Administratie al RADEF Româniafilm, desfasurata la sediul Ministerului Culturii si Cultelor (MCC), a informat, în aceeasi zi, MCC.
Consiliul de Administratie a luat act de reintegrarea fortata a lui Mihail Tintea în functia de director general al Regiei, în baza procesului-verbal de executare silita încheiat de executorul judecatoresc Dorina Gont si înregistrat la RADEF Româniafilm, cu nr. 4391/14 iulie 2008.
De asemenea, CA a analizat Adresa Directiei Nationale Anticoruptie cu nr. 298/P/2007, prin care era informat ca, în prezent, asupra lui Mihail Tintea se efectueaza cercetari penale pentru savârsirea infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice si înselaciune, fapte prevazute si pedepsite de art. 248 si art. 215 din Codul Penal.
În urma reintegrarii fortate a Mihail Tintea, prin efectul legii a încetat contractul de munca al directorului general în exercitiu al RADEF Româniafilm, pentru asigurarea functionarii Regiei, CA hotarând, cu unanimitate de voturi, ca postul de director general interimar sa fie asigurat în urmatoarele trei luni de Maxim Mecca, începând cu data de 30 iulie a.c.
MCC va analiza situatia economico-financiara a RADEF si va lua masurile care se impun, în conformitate cu legile în vigoare, arata sursa citata.