Serban Ionescu face naveta între teatru, televiziune si film cu viteza trenului intercity. Vehiculul care-l poarta prin viata este un umor sanatos de oltean neaos, nascut la Corabia.
Dupa o zi petrecuta la filmari, la 60 km de Bucuresti, în Sarulesti, actorul are verva celui care se întoarce de la o petrecere. Replicile îi sar înaintea întrebarilor gazetaresti, iar vorbirea libera, ca si spiritul lui, au savoarea necontrafacuta a unui nea Marin din epoca internetului - citadin, intelectual, artist. „Da draga, sigur, m-ai sunat, stiu! Dar n-am avut cum sa-ti raspund, ca lucram!"
Pelicula la care filmeaza de patru saptamâni Serban Ionescu se numeste „Umilinta" si reprezinta debutul regizorului Catalin Apostol. „Un fapt real rupt de cotidian", spune actorul: un fost medic veterinar, Dumitru, se izoleaza în clopotnita bisericii, dupa ce, cu ani în urma, a omorât din greseala un copil.
Satul îl va pedepsi pentru crima comisa fara premeditare; când în sat vine potopul, satenii ignoranti si superstitiosi cred ca aceasta e pedeapsa divina care cade pe sat, urmare a crimei faptuite de Dumitru cu ani în urma.
„Povestea se întâmpla în timpul unor inundatii, or, din cauza banilor - o scena ca asta, care presupune aducerea a sute sau zeci de metri cubi de apa, ar costa milioane de dolari în America. Aia au fost în stare sa faca „Titanicul", noi abia ne târâm.
Am mai modificat un pic scenariul... Am strigat: „Ba, vine ploaia!". În loc sa facem inundatii, am dus-o asa într-o metafora. Eu le-am zis: „Haideti, ma, sa ne mutam la Suceava, ca avem inundatii de-a gata!". „Nu, ca nu sunt bani... Asta-i cinematografia româna!". Si imediat, pe „cinematografia româna" se revarsa toate frustrarile unui mare actor nascut într-o tara mica: „Palme D‘Or-ul ala ne-a facut mai mult rau decât bine.
Dupa Palme D‘Or, lumea ne zice: «Ciocu‘ mic!». Da, fiindca din sapte filme, unul e bun si sase sunt proaste! Da, dom'ne, am luat un mare premiu, este frumos, dar sa nu ne batem cu aripile în piept, precum cocosul!".
În „Umilinta" mai joaca Valentin Teodosiu, Mitica Popescu, Magda Catone. Din cauza izolarii în care a trait, Dumitru nu vorbeste, mutenia lui verbala fiind o consecinta a zbuciumului sufletesc.
Un film care omoara scenariul
„Eu am construit personajul acesta ca pe un om sensibil, dar puternic. Este un abandonat, un însingurat, dar nu un zarghit la minte. Dupa ani de însingurare, unui om slab i s-ar scrânti mintea! I-am facut pe astia ai mei la filmari sa plânga, dupa ce i-am dat viata lui Dumitru!"
Este suficient sa ne amintim de alt personaj al sau, din „Ion, blestemul pamântului, blestemul iubirii", ca sa realizam pâna unde poate „nebunia" lui Serban Ionescu.
