Sub stricta supraveghere a gardienilor, 15 fosti si actuali detinuti îsi joaca propriile roluri în filmul „Eu când vreau sa fluier, fluier".
Un fost CAP de pe lânga Cernavoda s-a înviorat brusc acum vreo doua saptamâni, când în fostele magazii cu lazi de caise au rasarit birouri
, mese de cantina, termosuri de cafea, servetele, laptopuri si gratii la ferestre. Din curte intra si ies masini cu detinuti, masini cu mâncare, masini cu echipament.
Timp de o luna, aici se filmeaza primul lungmetraj al regizorului Florin Serban, „Eu când vreau sa fluier, fluier" - „titlul e ciudat. Sa mor eu de nu e ciudat. Adica, el când vrea sa fie coco, e coco. Nu mi se pare. Nu e asa în realitate. Si de asta nu-mi place", le-ar zice Lipoveanu, detinutul 1 în film.
Împreuna cu tovarasii sai de la Penitenciarele de minori si tineri din Craiova si Tichilesti - selectati de regizor dupa un curs de actorie - Lipoveanu se distreaza binisor când filmeaza si se plictiseste de moarte când nu. Asa ca mai mimeaza un kickboxing cu baietii, mai zice un banc, mai face roata, mai doarme un pic la soare. Atâta doar, sa nu enerveze gardienii, si ei când toropiti de soare, când batuti de un vânt taios.
„Momentele frumoase, tot eu cu hotii mei mi le-am facut"
Cât dureaza filmarile, cei 12 detinuti înca închisi simt pe propia piele asprimea renumitului Penitenciar de maxima siguranta de la Poarta Alba („la Craiova e parfum!", are o revelatie unul dintre ei). Cei cinci gardieni care-i pazesc zilnic au parte de cele mai calde „binecuvântari", scrâsnite printre dinti, când se întorc cu spatele. Ceilalti trei, eliberati recent, se bucura de libertati supreme: se plimba pe unde vor si vorbesc la telefon. Unul dintre ei, poreclit deja Telefon (Soare în film, personajul negativ) si-a gasit un interlocutor cu care petrece câte 16 ore neîntrerupt.
Vesnicul razboi mocnit gardieni - detinuti abia a început însa aici. Prima victima a cazut Mongolu, personaj-cheie în film si „jupân" la Tichilesti. Pedeapsa i-a fost prelungita cu 10 luni, dupa ce a înjurat un gardian, abatere care se adaugase altora, adunate la dosar. Urma sa scape de puscarie peste doua saptamâni. „Aici am venit sa fac film, nu puscarie mai multa. Am facut 3 ani, mi-ajunge, am cazut de la 16 ani la puscarie. N-a fost nimic grav, asa a spus gardianul, ca l-am înjurat. Dar nu l-am înjurat, m-am înjurat singur de mama. Nu pot sa spun ca am fost cuminte, am avut sase rapoarte, dar am platit deja pentru ele. Asta e, noi suntem la mâna lor, n-avem ce sa facem", îsi varsa furia.
„Momentele frumoase, tot eu cu hotii mei mi le-am facut. Stau de vorba cu dvs, aici, parca uit de puscarie, si când ies afara aud «Hai, da-i drumul!», si iar îmi amintesc", spune Mongolu, poreclit Blondu în film.
„Nu merita sa evadezi"
Si daca gardienii s-ar duce cu totii, din senin, la o cafea si i-ar face uitati pe detinuti în curte, nici unul n-ar fugi de acolo, spun ei, desi gândul i-ar fulgera o clipa. Ce face protagonistul filmului, Silviu, din dragoste pentru o tânara studenta, li se pare prostie curata. „Câti n-au evadat! E usor sa evadezi, dar e greu sa ai curaj. Oricâta paza ar fi, daca vrei sa fugi, fugi, numa curajul ala sa-l ai. Dar nu merita. Pentru o saptamâna de libertate, iei cinci ani în plus", zice Mititelu, alias Finu, închis pentru omor deosebit de grav la 15 ani si eliberat în februarie, dupa 3 ani si 10 luni, de la Tichilesti. Patru dintre cei 15 au fost condamnati, de altfel, pentru aceeasi fapta. Cam tot atâtia au deja copii acasa si neveste care-i asteapta, desi nici unul nu trece de 21 de ani.
Papan, alias Ursu în film - al doilea personaj ca importanta, în rolul unui surdomut - are o fetita de 2 ani si 8 luni, Monica. Ce face aici, la filmari, i se pare o joaca, el se va întoarce acasa sa-si întretina familia. „Cu filmul am iesit mai mult pentru asta, sa-mi mai scada din pedeapsa. Mi-a spus regizorul ca mai am sanse sa mai joc, dar eu o consider o joaca, o pierdere de timp". Nu-i place deloc ca l-au tuns zero, asa ca poarta caciula. „M-au tuns de 2-3 ori si asta nu mi-a placut. Si chel.Tocmai ce crescuse si m-au tuns de dimineata". Limbajul prin semne l-a învatat pentru parintii sai, surdomuti.
Guta: „Cânt orice, nu conteaza"
Giani Versace însa tocmai a realizat ca viata de actor e frumoasa rau, chiar daca te mai plictisesti. „Nu vreau sa jignesc pe mine, dar la noi la Craiova, când s-a facut castingul, ma uitam si eu în jurul meu, la ce face unul, ce face altul. Când a venit tabelul, eu ma gândeam: sunt acolo. Si eram acolo", zice Jamir, poreclit Versace tocmai pentru ca are în dulap numai haine de firma. Personajul lui e un fel de Don Juan de puscarie. „Ma cheama 26. Mi-a zis domn Florin de la ce vine, dar nu pot sa va zic, ca e cam jenant. Am înteles ca personajul 26 are în film un penis de 26", râde putin rusinat. Daca ar fi sa se faca actori, i-ar placea sa fie Wesley Snipes ori William Levy, „cel mai frumos actor spaniol sau ce natie o fi el" din „Iubire cu chip rebel". Si pe el îl asteapta o fetita de 8 luni, ca si pe Guta (cu rolul Avocatu), care are deja un baiat de 1 an jumate, Armando.
Ciprian, zis Guta, e trubadurul grupului, si în film, si în viata reala. Cânta si iar cânta. „Cânt orice, nu conteaza. Si manele, si hip-hop, si rockere. Si inventate de mine si auzite de la altii. În film, am cântat una de puscarie, de Copilu de Aur, si una „Singuratate" de Guta".
Scena de la spalator
Parca se mai însenineaza si gardienii când cânta Guta. Astazi, de Sf. Gheorghe, se simt razbunati pentru cele câteva ore în plus pe zi pe care le petrec la serviciu. Desi soarele înca sta pe cer, la apus, e un vânt rece de-ti taie rasuflarea, echipa s-a vârât în geci de fâs, gardienii stau lânga pereti, sa se fereasca de curent. Pe aceasta vreme vrajmasa se filmeaza o scena de-a dreptul „sadica": veniti de la munca din livada, detinutii se spala afara, la doua jgheaburi lungi, cu robinete vechi. Ca orice scena, nu iese din prima, asa ca se trag duble. La finalul fiecareia, baietii racnesc, apuca disperati prosoapele si râd (a doua zi, unii o decretau drept cea mai frumoasa zi la filmari).
De pe margine, gardienii traiesc o satisfactie enorma, râd de se prapadesc. „Daca le-am face noi una ca asta, ne-ar trimite la Haga, la CEDO, la naiba stie. Ne-ar da afara, ne-ar desfiinta puscaria, am ramâne fara obiectul muncii", comenteaza doi dintre ei si nu se pot opri din râs. Un al treilea îl tinteste încruntat pe un detinut care-si exerseaza muschii tatuati si nu-si mai poate retine indignarea: „Uitati unde stau accizele noastre, în muschii aluia!".
DIFICULTATI
Doua zile de filmare, o zi în minus la închisoare
Pe lânga detaliile birocratice legate de mutarea temporara a detinutilor la Poarta Alba, pentru a putea fi adusi în fiecare dimineata la filmari, echipa e nevoita sa gestioneze conflictele care apar între baieti si gardieni. „Noi ne-am bucurat de foarte mult sprijin din partea Administratiei Nationale a Penitenciarelor, pentru ca e o situatie putin iesita din comun. Sa aduci 14 detinuti, patru cu omor deosebit de grav, nu e chiar simplu", explica Florin Serban, care s-a angajat, de la debut, într-o productie extrem de ambitioasa. „Faptul ca ei sunt în penitenciar si ca sunt la Poarta Alba - gardienii nu-i cunosc, nici ei pe gardieni - le îngreuneaza tuturor situatia. Însa chiar daca este o situatie inedita atât pentru gardieni cât si pentru detinuti, datorita sprijinului ANP-ului si al conducerii penitenciarului Poarta Alba, toate greutatile care s-au ivit pe timpul filmarilor au fost depasite si pâna acum am reusit sa realizam tot ce ne-am propus", adauga producatorul Daniel Mitulescu. Teoretic, filmarile înseamna pentru baieti si o ocazie de a-si reduce pedeapsa: doua zile pe platou echivaleaza cu o zi mai putin în închisoare.
IMPROVIZATIE
„Daca trebuie sa-i spuna unuia ca e bulangiu, ei o spun, dar în cuvintele lor"
„Baietii astia, daca poti sa-i tratezi normal si sa faci abstractie de pedepsele lor - pentru ca unii au facut niste lucruri îngrozitoare - se deschid într-un fel cum nu se deschid cei din afara", spune regizorul Florin Serban. „Eu când vreau sa fluier, fluier" are un scenariu co-scris de Catalin Mitulescu si Serban (absolvent al UNATC si Columbia University), dupa o piesa de Andreea Valean. În paralel, regizoarea Ivana Mladevic va realiza un documentar despre vietile unora dintre detinuti, dupa eliberare, numit „Lumea în patratele". Ambele filme, produse de Strada Film, vor fi lansate cel mai probabil toamna aceasta.
„Sunt ca un fel de Don Juan"
Florin Serban si-a ales actorii dupa un casting de 6 luni si un curs de actorie la penitenciarele din Craiova si Tichilesti. Singurul detinut din film care nu si-a jucat propriul rol, dar si-a învatat partitura, e actorul din rolul principal, George Pistereanu, elev în clasa a XII-a, la actorie, la Liceul „Dinu Lipatti" din Bucuresti. „E un rol care implica mult mai mult decât naturalete. Detinutii adevarati de aici au personalitati suficient de puternice încât sa ramâna ei însisi. Iar eu i-am distribuit pe rolurile lor, fiindca au o ierarhie foarte bine stabilita în penitenciar. Ierarhia din viata reala se pastreaza si în film", explica Serban.
Lor le-a dat si libertatea de-a improviza: „Nici unul nu stie scenariul. Eu le dau ideea, eventual fraza de început si ei improvizeaza, câteodata total. Daca trebuie sa-i spuna unuia ca e bulangiu, ei o spun, dar în cuvintele lor. Unii dintre ei nu stiu sa citeasca. Însa multi dintre ei sunt foarte inteligenti. Sunt foarte buni politicieni. Mie îmi spun ceva, tie altceva. Sunt ca un fel de Don Juan, se adapteaza în functie de ce vrea femeia de la ei: daca vrea gentilom, e gentilom, daca vrea magar, e magar", îi descrie regizorul.
