Plecat din Sibiu pe cand avea 34 de ani, Ion Besoiu se reintoarce cu un film documentar inchinat orasului, film pe care il va lansa pe 15 decembrie.
In tineretea sibiana, actorul scria versuri si era bun la istorie, dar cel care i-a cultivat pasiunea pentru teatru a fost Radu Stanca. Actorul e foarte surprins ca "Toate panzele sus" - lansat pe DVD intr-o stare tehnica foarte buna - are atat de multi fani din toate generatiile.
Cum ati ajuns sa faceti "Sibiu Dragostea mea"?
E o idee mai veche. Ca si Tudor Arghezi in "Cu bastonul prin Bucuresti", m-am gandit la o plimbare prin Sibiu in care sa vorbesc despre oras, despre oamenii care au trait sau care traiesc acum acolo. Acest film e si un argument (de ce a fost ales orasul Capitala Culturala Europeana?), e si o amintire duioasa, e si o aplecare peste trecutul meu ingemanat cu orasul, si - cum sa spun - si o lacrima peste mormintele celor care nu mai sunt. Am aproape 77 de ani si am cunoscut orasul de dinainte de razboi. Am fost indragostit de el. Acolo am invatat carte - am facut Colegiul "Lazar" si Conservatorul "Timotei Popovici", asa se numea atunci scoala de teatru si de muzica.
Aveti si o fundatie, "Sibiul vechi".
Am intemeiat-o cu Aurel Munteanu acum mai bine de 10 ani, iar eu o conduc. Cu secretarul ei, Radu Scutea, care e editorialist la ziarul "Rondul", am pregatit filmul, am cautat stipendiile. Am luat o juna din Sibiu, eleva la Colegiul "Gheorghe Lazar". Cu ea ma plimb si ii vorbesc.
Filmul tine 50 de minute. Ne-am dus, de pilda, pe strada Azilului, unde exista si azi un azil de batrani, cu o biserica de la 1292. La acea data aveau loc cruciadele - oamenii umblau in padurile din Franta si Germania si culegeau mere padurete ca sa traiasca -, iar astia aveau asa o mare ridicare incat si-au facut un azil, adica un spital. La Sibiu a scris Nicholaus Olahus - pana sa plece la Budapesta si sa devina consilier regal al Reginei Maria a Ungariei. Aici s-a nascut Hermann Oberth.
Cand cineva il intreba daca e german, el totdeauna raspundea: "Nu, eu sunt sas din Transilvania". Aici a trait seful pulberariei orasului in sec. XV-XVI, una dintre mintile extraordinare ale timpului - Konrad Haas. El a desenat racheta in trepte; am filmat-o la Biblioteca Muzeului Brukenthal. Tot la Sibiu a lucrat Ion Piuaru Molnar, primul oculist si un filolog foarte bun, a scris dictionare.
Intr-un satuc de langa Sibiu s-au nascut doi corifei ai culturii romane - Inocentiu Micu Klein si Samoil Klein. Sa nu uitam ca Muzeul Brukenthal e cam cu doi ani mai vechi decat Luvrul. Tot la Sibiu, pe Valea Sadului, curentul electric a fost adus in 1896, la initiativa acelui sas extraordinar, presedintele Casei de Economii Sasesti, Karl Wolff. Studiase la Heidelberg.
In 1901-1902 a fost pe urma primul tramvai electric in Sibiu, cu roti de lemn, care se defecta adeseori. E un lucru intrat in legenda, dar ar trebui verificat: in 1780 si ceva, inainte de Revolutia Franceza, ambasador la Paris al Statelor Unite - cele cateva independente - era Benjamin Franklin, inventatorul paratrasnetului. si primarul din Cisnadie l-a chemat pe Benjamin Franklin si le-a instalat paratrasnetul la biserica din centrul Cisnadiei.
Nu mai spun ca in zona Sibiului s-au nascut Gheorghe Lazar, Octavian Goga, Emil Cioran, Lucian Blaga un pic mai departe, dar a predat la Sibiu. Aici a scris Radu Stanca si aici s-a format revista Cercului Literar unde au scris Radu Stanca, Ion Negoitescu, st. Augustin Doinas, Cornel Regman, Nicolae Balota. Toate aceste lucruri pentru a spune ca Sibiul nu e Capitala Culturala Europeana doar in anul 2007.
"Visul meu e sa fac un studio de film la Sibiu"
Nu pot sa nu va intreb: atunci de ce ati plecat din Sibiu?
Ma intreb si acum, dar am jucat in peste 100 de filme. Asta a fost profesia mea. Visul meu e sa fac un studio de film la Sibiu, unde sa se poata face filme artistice.
Unde o sa se poata vedea "Sibiu - Dragostea mea"?
Deocamdata il aratam, pe 15 decembrie, la Hotelul "Imparatul Romanilor" din Sibiu, in cadrul Programului "Sibiu - Capitala Culturala Europeana". Dupa ce se va termina anul, probabil il vom vinde unei televiziuni. Sa ne scoatem macar banii investiti.
Sunt si imagini de arhiva in film?
Nu, dar apropo de arhiva, vreau sa spun ca ne-am plimbat pe la Catedrala Evanghelica. Lumea, de regula, stie ca a inceput sa fie construita pe la 1300 si ceva, dar putini stiu ca acolo e ingropat Mihnea Voda cel Rau. si acolo, la orga aceea impresionanta a cantat Dietrich Buxstehude, profesorul lui Bach. Acolo mergeam si noi sa ascultam Oratoriile de Craciun.
Stiti multa istorie.
A fost pasiunea mea. Marinaria si istoria. Sunt incantat azi de niste lecturi pe care le-am reluat, printre care un jurnal al Anei Brancoveanu, Contesa de Noailles. E o lectura incantatoare, ca si cartile Marthei Bibescu. Au aparut multe carti, pacat ca nu mai am acces cu banii.
Am fost la Targul Gaudeamus, unde o "Istorie a artei" costa 1.500.000 de lei vechi. Eu am o biblioteca - nu putintica, nici foarte mare -, dar cu titluri impresionante, adunate de-a lungul anilor. Fiecare a costat pretul unei paini de-atuncea. Adica, pe "Faustul" lui Goethe tradus de Blaga, in doua volume, am dat 14 lei. La o leafa de 2.000 de lei pe luna.
Vorbiti saseste?
Nu, e o limba grea, seamana cu limba pe care o vorbesc luxemburghezii. Noi radeam cand eram mici, spuneam "Hoilaría, hoilara, vin sasii din Flondera". si din Flandra au venit, din mai multe locuri. Ultima migratie a fost a protestantilor din Stiria - Austria, alungati de catolici. In Piata Mare, care e extraordinara, era odata statuia lui Nepomuk."Orasul rosu"
Da, si o colivie in care erau expusi cei care furau.
Iar sasoaicelor care aveau palaria prea mare li se taia din mot. Vrajitoarele erau inecate in Cibin si in lacurile din jur. De la navalirea tatarilor, din 1242-'47, tot Sibiul a fost inconjurat de trei linii de ziduri. Turcii n-au intrat niciodata in oras, desi au ajuns la zidurile Vienei. Ii ziceau "Orasul rosu" (din cauza tiglelor) si-l ocoleau. Era aparat de bresle, fiecare avand un turn unde erau arme, pulbere, tunuri.
Si sasii chiar tineau slanina in turnuri?
Dupa prima navalire, ca sa nu mai ramana fara mancare, isi depozitau carnea, slanina si lazile cu faina de cucuruz si de grau, iar seara, la o anumita ora, mergeau toti sa-si taie slanina pentru seara aia si pentru a doua zi. Noi, copii rautaciosi, le ziceam la sasi: "Ma, fie Hans cat de prost, numa' lung, sa ajunga la slanina!".
"Fie sasu' cat de mic, dupa-masa doarme-un pic."
Noi avem una mai frumoasa: "Ma duc sus sa ma tap jos" (n. red. - "Ma duc sus sa ma culc").
Cum a fost in timpul razboiului?
A fost o epoca romantica, pana ne-am ciocnit de primele trenuri cu raniti, dupa ce s-a spart frontul la Iasi. Trebuia sa mergem la gara sa ducem cu targile ranitii la Spitalul Militar. Sa-i vad pe oamenii aia cu picioarele taiate a fost ceva cutremurator.
Pe urma, mi s-a mai parut cutremurator cand i-au incarcat pe sasi si i-au dus in Rusia, la munca fortata. Atuncea s-au depopulat satele de pe Valea Hartibaciului, care era o vale cu sate bogate, incolo spre Nocrich si Agnita. Austriecii din Stiria, care au venit ultimii, au adus celebra vita-de-vie traminer. Apai, toate satele din jurul Sibiului pana te duci la Medias erau cultivate de sasi. Romanii au tras cu ochiul si au invatat
