Film in Moldova
Chisinau - orasul filmului românesc în perioada 2-8 octombrie
Festivalul filmului românesc la Chisinau a fost inaugurat vineri seara la cinematograful 'Odeon' din centrul capitalei moldovene, cu pelicula 'Pescuit sportiv', în regia lui Adrian Sitaru.
Festivalul se va desfasura la Chisinau în perioada 2-8 octombrie si vor putea fi vizionate 13 filme, dintre care patru scurtmetraje.
'Am încercat sa prezentam un spectru cât mai larg din ceea ce se întâmpla în prezent în cinematografia româna', a declarat în cadrul unei conferinte de presa Ecaterina Dumbraveanu, coordonator de proiect la Institutul Cultural Român (ICR), care a si organizat evenimentul. Organizatorii au dorit sa ofere o imagine completa despre cinematografia româneasca actuala dar si sa aduca filme care nu au mai fost vazute de auditoriul din Republica Moldova, a mai spus ea. Festivalul începe cu 'Pescuit sportiv', pentru ca în luna aprilie, atunci când urma de fapt sa se desfasoare festivalul acesta, era cel mai recent film românesc, a mai spus Dumbraveanu.
La Chisinau vor fi prezentate filme de regizori din noua scoala, precum si regizori mai vechi, precum Nae Caramfil sau Nicolae Margineanu, a declarat la rândul sau criticul de film Marian Tutui. În acest context el a remarcat faptul ca în ultimul timp cinematografia româna a devenit din ce în ce mai apreciata în Occident, filmele românesti obtinând tot mai multe premii la festivaluri internationale importante si si-a exprimat speranta ca în curând acestea vor fi apreciate 'pâna la Vladivostok'
La conferinta de lansare a festivalului au participat de asemenea regizorul român Nicolae Margineanu si actorul Adrian Titieni, care au vorbit despre ultimele evolutii din cinematografia româneasca.
Programul festivalului, care se va desfasura pâna la 8 octombrie, include filme românesti realizate în ultimii ani, precum 'Niki Ardelean, colonel în rezerva', în regia lui Lucian Pintilie, 'Restul e tacere', al lui Nae Caranfil, 'Schimb valutar', în regia lui Nicolae Margineanu, 'Italiencele', în regia lui Napoleon Helmis, 'Pescuit sportiv', regia Adrian Sitaru, 'Elevator', în regia lui George Dorobantu. Va fi prezentata de asemenea comedia 'Tache', realizata de regizorul basarabean Igor Cobileanschi.
Festivalul Filmului Românesc la Chisinau a fost preconizat pentru luna aprilie curent, dar a fost anulat din cauza regimului de vize impus cetatenilor români de fosta guvernare a Republicii Moldova.
|
|
Ultima modificare : 2012-04-23 09:22:22
Lumea lui Purcarete în cinema: "Undeva la Palilula"
Undeva la Palilula spune povestea lui Serafim, un tânăr doctor, care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula, un orăşel pierdut undeva pe harta ţării, urmare a decesului precedentului medic pediatru, nea Pantelică.
|
|