Doamna comediei romanesti a primit aseara premiul pentru întreaga cariera la Gala TIFF, de la Teatrul National din Cluj.
La 56 de ani de cariera batuti pe muchie, Tamara Buciuceanu-Botez spune ca „exista bunici în teatru de care trebuie sa ascultam". Intimidata la început de flash-urile fotografilor, marea actrita s-a pus pe povesti la o conferinta de presa care s-a lasat cu hohote de râs, vineri, la Hotel City Plaza din Cluj.
„Nu mi-e rusine sa spun ca peste doua luni împlinesc 79 de ani, iar mâine împlinesc 56 de ani de teatru. Adica o jumatate de secol, plus 6 ani, e ceva, nu? «Bai, pe tine trebuie sa te trecem în Guiness Book», îmi spunea un coleg de la Bulandra".
Un premiu pentru cariera i-a fost oferit lui Catherine Deneuve, iar un altul, de excelenta, maestrului Radu Beligan.
Nascuta pe 10 august 1929 la Tighina (Republica Moldova), Tamara Buciuceanu-Botez a trecut Nistrul în 44, în plin razboi, la Iasi. Acolo si-a început, în 1948, studiile de actorie Institutul de Teatru "Vasile Alecsandri", însa a absolvit la Bucuresti, la clasa profesorului Ion Baltateanu, în 1952. Parintii, ambii cu studii la Conservator, i-au dat primul „ghiont" înspre lumea scenei.
„Sâmbata, în casa noastra se adunau prietenii parintilor. Eu aveam sapte ani, sora mea Iulia cinci, si dadeam spectacole: ea era pianista, eu dirijor. Ni se spunea mereu "faceti întotdeauna exact ce va place". Asa ca eu eram tot timpul în rândul întâi la teatru", a povestit actrita.
Roluri regesti si un „print consort"
I-a cucerit pe regizori si pe spectatori de la primul spectacol, „Marfa", unde juca alaturi de Geo Barton.
„Din prima zi a fost Dumnezeu cu mine, am avut succes si dupa aceea am fost distribuita în fiecare piesa care se juca". Nu e nici un nume prestigios în teatrul si în filmul românesc alaturi de care Tamara Buciuceanu sa nu fi stat pe scena sau în platou, de la Grigore Vasiliu Birlic, Stefan Mihailescu-Braila („Louis de Funes al nostru"), Octavian Cotescu („care mi-era când sot, când unchi, când socru") la Gina Patrichi, George Constantin.
„Am jucat zeci de roluri extraordinare si am calatorit în 40 de capitale, în comunitati românesti care m-au primit cu lacrimi în ochi. Sunt fericita ca publicul înca ma iubeste si ma respecta. Veniti doar si vedeti finalul la „Mamouret", la Bulandra!". Din sala, îi tinea pumnii la fiecare spectacol sotul ei, doctorul Botez, care s-a stins acum 14 ani. „Îsi lua extraveralul si statea în ultimul rând, tremura tot pe scaun, dar la final zicea: „Sunt fericit sa fiu printul consort"".
Coana Chirita, la brat cu Isoscel
Daca teatrul a fost „ca o religie, iar locul unde jucam, un fel de biserica", filmul i-a fost putin mai strain, desi a aparut în peste 25 de productii, ultima fiind „Nunta muta" al lui Horatiu Malaele, prezentata în premiera la TIFF.
„La filme, mi se parea curios cand auzeam „motor!", „actiune!" si ni se spunea „nu va miscati", ca noi la teatru nu puteam sta locului". Posteritatea i-a împartit echilibrat celebritatea, cu doua roluri imprimate adânc în memoria publicului: Coana Chirita, în teatru, si profa de mate Isoscel, în film.
„Mi s-a spus ca am ramas de legenda ca profa de mate, ceea ce nu-i rau. M-au iubit foarte tare liceenii mei" si-a amintit actrita despre echipa din „Liceenii" (1987). Celalalt rol de legenda, Coana Chirita, e unul pe care l-au reusit putini, pentru ca „îti trebuie o tona de energie". Are în spate o cariera impresionanta, peste 15 premii de interpretare, însa „pentru mine, cuvântul vedeta nu exista, ci artist bun sau rau. Nu mi-a placut sa judec niciodata, dar asta cu vedetele mari e prea cumva..."
