Singurul lungmetraj românesc din competitia Berlinalei, „Eu când vreau sa fluier, fluier", a fost primit, sâmbata, suficient de entuziast încât sa fie creditat cu sanse la un premiu
„Eu când vreau sa fluier, fluier" a avut premiera mondiala sîmbata la Festivalul International de Film de la Berlin, dupa ce a trecut proba de foc: proiectia rezervata juriului si presei. Renée Zellweger, membra a juriului celei de-a 60 a editii a festivalului, a aplaudat la final, vizibil miscata de filmul realizat de Florin Serban.
Asteptarile presei internationale de la cinematografia româneasca au fost satisfacute, daca ne orientam dupa întrebarea unei jurnaliste suedeze adresata lui Serban, la conferinta de presa, care a avut loc la Berlin înaintea premierei: „Cum explicati succesul filmelor românesti din ultimii ani", a întrebat ea, asigurându-l totodata pe Serban ca si filmul sau a impresionat-o, fiind unul în buna traditie a cinematografiei tinere românesti. Serban nu a avut un raspuns, a zâmbit, a multumit pentru compliment si a recunoscut doar ca filmul românesc s-a dezvoltat enorm în ultimii ani.
Reactii contradictorii
„Începând cu 2007, de când România si-a câstigat un loc stabil în circul festivalurilor europene de film (prin succesul lui «432» al lui Cristian Mungiu), un festival trebuie sa aiba, pentru propriul renume, un film românesc în competitie. Asa, nici Berlinala nu a gresit decizându-se pentru «Eu când vreau sa fluier, fluier». Desigur, exista în debutul lui Serban si unele aspecte care trebuie dezvoltate. Totusi, primul sau lungmetraj dovedeste faptul ca regizorul are o viziune filmica, care merita urmarita si sustinuta", scrie presa germana, la o zi dupa premiera mondiala a filmului.
În timp ce aceasta se arata, în general, încântata de debutul lui Serban, cei de la „Hollywood Reporter" sunt ceva mai aspri cu debutantul român, vazând în felul în care este condusa camera de filmat un „exercitiu nereusit".
Sansele ca replica din film „sa vina Ursu încoace!" - data de protagonistul Silviu (George Pistereanu) - sa devina un semn „profetic" sunt destul de serioase mai ales pentru tânarul actor descoperit de Serban, caruia presa straina îi da sanse mari la un premiu de interpretare.
Filmul - unul dintre cele 26 din selectia oficiala - e centrat pe viata si mai ales trauma unui tânar de 18 ani, Silviu, care si-a crescut singur fratele mai mic, în anii în care mama sa fusese plecata. Pe Silviu îl cunoastem ca detinut într-un penitenciar pentru minori, cu doua saptamâni înainte de a fi eliberat. Când fratele mai mic îi spune ca mama lor intentioneaza sa-l ia cu ea în Italia, acesta reactioneaza violent. Întâlnirea dintre mama (Clara Voda) si Silviu, dramatica si intensa, e o scena care îsi poate gasi locul în istoria cinemaului. Silviu îi reproseaza ca i-a ruinat viitorul, luându-l si pe el, cu ani în urma, în Italia, de unde l-a trimis înapoi ca „pe un pachet", si îi interzice sa faca acelasi lucru si cu fratele mai mic. Când nu mai reuseste apoi sa ia legatura cu mama sa, ia o decizie extrema, iar „biletul sau de iesire" e o studenta de care s-a îndragostit, Ana (Ada Condeescu).
O distributie excelenta
Pelicula, produsa de Catalin si Daniel Mitulescu, nu face numai dovada unui regizor talentat, din seria celor care au adus premii importante, ci si a unuia curajos si inspirat. Regizorul s-a decis pentru o echipa de actori excelenti: Ada Condeescu, înca studenta la actorie, George Pistereanu, la momentul filmarii elev la Liceul „Dinu Lipatti", acum student la actorie, si 15 detinuti de la Craiova si Tichilesti. Desi rolul Clarei Voda este unul mai mic, nu trece neobservat.
Interpretarea Adei Condeescu este fragila si totodata precisa. Pistereanu se descurca stralucit într-un rol complicat si complex. Este greu de imaginat, pentru cine nu o stie, ca pe vremea când a fost selectat printr-un casting era doar un elev de liceu. Scenaristii, Catalin Mitulescu si Florin Serban, reusesc sa povesteasca fara sa judece pe nimeni, nici pe mama, nici pe fiul detinut. Nu este important nici de ce Silviu a ajuns în penitenciar, se subîntelege ca „derapajul" sau este provocat de traumele trecutului, cum nu aflam nimic nici despre motivele mamei de a se comporta asa cum se pare ca a facut-o. În ochii mamei si în replicile ei neajutorate se justifica totul, chiar si lipsa justificarilor din film.
Sâmbata seara a fost adresata pentru a doua oara întrebarea „cum se face ca din România vin filme atât de bune?", în fata publicului din Berlin, dupa proiectia filmului „Colivia" a lui Adrian Sitaru, aflat în cursa pentru Ursul de Aur la scurtmetraj. „Colivia", intens aplaudata, s-a distins clar între filmele proiectate în acelasi calup. Printre „rivalii" lui Sitaru se numara si Paul Negoescu, al carui film, „Derby", e creditat, de asemenea, cu sanse la trofeul care se va decerna marti.
CRONICI
„«Frust»" e cuvântul-cheie care ar descrie acest film"
Reactiile criticii straine la „Eu când vreau sa fluier, fluier" sunt foarte diferite. În timp ce unii îi dau sanse serioase la premii, altii prevad ca traseul lui se va încheia la Berlin.
„«Frust»" e cuvântul-cheie care ar descrie acest film si calitatea lui extraordinara", noteaza criticul din „Screen Daily". Povestea tânarului care îsi saboteaza singur sansa de a fi liber „are câteva tuse groase si neajunsuri, dar este mult mai autentic si mai sofisticat decât alte filme, regizate de cineasti experimentati", continua pe acelasi ton, la polul opus de critica vehementa din „Hollywood Reporter", care nu îi da lui „Eu când vreau sa fluier, fluier" nici o sansa.
„Un film minor, lipsit de dramatism din România, o tara care experimenteaza altminteri renasterea filmului", scrie oarecum ironic publicatia americana, care nu gaseste nici un as în mâneca lui Florin Serban, în afara debutului tinerei actrite Ada Condeescu: „drama e prea subtire, personajele prea vagi si actorii, multi neprofesionisti, tind sa pozeze mai degraba decât sa dezvaluie". În schimb, prestigiosul „Variety" ar pune distributia la capitolul „plusuri".
