Luc si Jean-Pierre Dardenne au o istorie antica legata de Cannes (de altfel, ei i-au înmânat lui Corneliu Porumboiu Camera d'Or), si fata ei urâta s-a vazut la conferinta de presa care a urmat vizionarii peliculei "Le silence de Lorna".
Mai precis, batea un vânt prin mica sala destinata manifestarilor aferente filmelor din Competitie... Macar întrebarile nu au încetat sa vina, în tir continuu, mai ales pentru fratii Dardenne. Care au trasat limite clare: au declarat ca nu au de gând sa explice de ce realizeaza filme de o anume factura "pentru ca nu exista un «pentru ca»".
Cineastii belgieni l-au citat pe poetul Henri Michaux (dar l-au numit francez, când de fapt era conationalul lor) cu "Un artist nu e stapân în casa lui" si au comentat:
"Nu stim exact unde e pivnita, podul, sau chiar bucataria, uneori nu reusim sa gasim sapunul, dar facem ce facem".
Publicitate
Cu chiu, cu vai, au mai povestit pentru a nspea oara cum lucreaza împreuna: unul sta la monitor, altul pe platou, trag o dubla, o discuta, iar apoi schimba rolurile. Highlight-ul conferintei de presa a fost relatarea (cu hopuri, caci vorbea o engleza relativ aproximativa) celuilalt actor albanez din film, despre experienta lui de refugiat de razboi care l-a împins în pragul sinuciderii din cauza umilintelor pe care le-a avut de îndurat. Nu e de neglijat nici faptul, povestit de Dardenni, ca actrita din rolul principal, Arta Dobroshi, a învatat franceza în doua luni de dragul de a juca în acest film.
Lungmetrajul este, ca de obicei cu fratii Dardenne, un studiu de personaj. Lorna (Arta Dobroshi) a capatat cetatenie belgiana deoarece anturajul ei de imigranti albanezi a maritat-o cu un drogat local, Clody (Jérémie Renier). Însa pentru ca ea sa strânga bani pentru snack-bar-ul pe care ea si iubitul ei Sokol si-l doresc, trebuie sa dea darul cetateniei mai departe, maritându-se cu un rus. Acesta se grabeste, si Fabio (Fabrizio Rongione), "arhitectul" acestui gen de afaceri, îl vrea pe Clody afara din peisaj, iar Lorna refuza manevra. O sarcina ambigua a personajului principal schimba însa radical datele problemei.
Camera Dardennilor e -au recunoscut-o si ei- mult mai cuminte în acest lungmetraj. Pentru a accentua calitatea de portret a filmului, imaginea se fixeaza voyeuristic asupra Lornei. Barbatii care o înconjoara si îi decid soarta sunt, prin contrast cu "rotunjimea" protagonistei (privita holistic din toate perspectivele), numai unghiuri ascutite si suprafete rupte.
Desi încheierea peliculei refuza finalitatea simplista a tramei, parcursul protagonistei o duce dintr-un mediu urban si din interioare mizerabiliste (o moda anul acesta la Cannes, mult mai frecventa decât în cinemaul românesc) într-o solitudine în mijlocul padurii, iar imaginea numai buna de fratii Grimm sugereaza ceea ce la Dardenni trece drept "happy end".
