Cinefilii vor avea parte în 2009 de un nou festival de film, "Filmul de Piatra", eveniment aflat la prima editie si care va începe, miercuri, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt.
Un program competitional, cele mai bune scurtmetraje românesti premiate, opt programe internationale, o seara cu filme horror, trupe în concerte, petreceri cu DJ, mix-uri vizuale si workshop-uri sunt evenimentele ce vor avea loc între 7 si 11 ianuarie, la Piatra Neamt.
Competitia din cadrul festivalului este deschisa atât filmelor realizate de companii de productie sau filmelor de scoala, cât si celor de amatori sau realizate în cadrul workshop-urilor.
În urma colaborarilor cu festivaluri internationale, "Filmul de Piatra" va aduce cele mai bune si mai premiate scurt-metraje din lume, invitând autori ai filmelor, dar si selectioneri ai festivalurilor.
Programele internationale vor contine filme premiate la cele mai importante festivaluri din lume, selectii ale festivalurilor partenere din tara, precum si programe speciale.
În cele cinci zile de festival, vor putea fi urmarite filme facute de adolescenti cu vârste între 13 si 18 ani, selectionate de festivalul Four River din Croatia, animatii oferite de Ambasada Frantei, filme facute dintr-un singur cadru - selectie a festivalului One Take Zagreb sau cele mai premiate scurtmetraje românesti din ultimii ani - "Best Ro".
Totodata, evenimentul va aduce si "Best of Rotterdam", o selectie a unuia dintre cele mai importante festivaluri din lume, "Best of NexT" - festivalul creat în memoria tinerilor cineasti Cristian Nemescu si Andrei Toncu, "Umbre" - o selectie cu filme horror din cadrul festivalului TIFF, filme cu durata de un minut - festivalul Filminute, precum si o selectie cu cele mai bune filme de animatie de la festivalul Anim'est.
Festivitatea de premiere va avea loc sâmbata, 10 ianuarie, festivalul acordând premii pentru cel mai bun film al fiecarei categorii (fictiune, documentar, animatie/experimental), dar si pentru cea mai buna regie, cea mai buna poveste, cea mai buna imagine, cel mai bun montaj, cel mai bun sunet si cel mai bun tânar actor/actrita.