Pelicula cineastului clujean Lucian Tion, "Parastasul lui Viorel nu se mai tine aici", a fost selectata în competitia Festivalului International de Film de la Pécs.
Orasul maghiar este, în acest an, Capitala Culturala a Europei, iar festivalul se desfasoara în luna octombrie si este dedicat productiilor de debut sau primelor filme ale cineastilor din Europa Centrala si de Est.
"Am trimis filmul pentru ca m-am întâlnit cu reprezentantul Fondului pentru Cinema de la Pécs la TIFF si mi-a povestit despre festival. Am aflat apoi ca am fost selectat în competitia oficiala", spune Lucian Tion (foto). Pelicula lui Tion a mai participat la Festivalul Televiziunilor Locale de la Kosice, în Slovacia, unde a câstigat si un premiu, "TV Festival Press Vitez", în luna iunie. Anterior, Lucian Tion obtinuse Premiul HBO pentru scenariu de lungmetraj în cadrul Festivalului International de Film Transilvania de anul acesta.
"Parastasul lui Viorel nu se mai tine aici" este un mediumetraj de 45 de minute, filmat cu un buget de numai 700 de euro, într-o localitate din Bihor. Comedia are ca subiect o sedinta de psihoterapie cu tarani, este vorbita în dialect ardelenesc, iar din distributie fac parte actorii Adrian Cucu, de la nationalul clujean, Sebastian Marina, Claudia Ardelean, Ion Fiscuteanu jr, Ioana Costea, actorul amator Richard Regian si regizorul. Filmul a fost prezentat deja de mai multe ori la Cluj, cu un foarte mare succes de public.
De altfel, Lucian Tion a initiat un club de cinema care sa prezinte spectatorilor productiile cinematografice locale, studentesti sau profesioniste. El a început si demersurile pentru crearea "Asociatiei Cineastilor din Transilvania", al carei scop este de a stimula productia locala de film si de a educa elevii, studentii si persoanele de vârsta a treia în domeniul filmului.
"Pe termen lung avem chiar intentia de a înfiinta un studio profesionist de film la Cluj", afirma Tion. Din asociatie vor face parte, conform regizorului clujean, actori, critici, regizori si producatori din Ardeal, între care Robert Lakatos, realizatorul filmului "Bahrtalo!", producatorul Janos Szantai sau criticul cinematografic Ioan-Pavel Azap.
Clubul de film va fi redeschis în luna septembrie si va expune productii studentesti si de amatori.
"Parastasul lui Viorel nu se mai tine aici" va putea fi vizionat din nou de spectatorii clujeni la începutul lunii viitoare, într-o proiectie speciala la cafeneaua Insomnia.