Cea de-a 12-a editie a Festivalul International de Film Studentesc "CineMAiubit" va avea loc în perioada 5 - 11 decembrie, la Cinema Studio din Capitala, si va fi sustinuta de NBC Universal.
Potrivit unui comunicat al NBC Universal, remis joi AGERPRES, editia 2008 a festivalului va cuprinde patru sectiuni competitive - film de fictiune, film documentar, film experimental si film de animatie -, la care vor participa studenti din România, precum si de la alte scoli din Bulgaria, Egipt, Elvetia, Franta, Germania, Polonia, Rusia.
Studentii vor aduce în concurs cele mai bune pelicule realizate în ultimii ani de studiu, ridicând la cote înalte interesul pentru cea de-a saptea arta.
"Industria cinematografica din România a realizat pasi importanti în ultimii ani, iar decizia NBCU de a sponsoriza Festivalul International de Film Studentesc CineMAiubit a venit ca o implicare naturala în procesul de sustinere si promovare a tinerilor creatori de film. Selectiile facute în anii precedenti au demonstrat o atentie pentru filme moderne si originale, iar aceasta este o zona de mare interes pentru NBC Universal. Mai mult, parteneriatul nostru cu UNATC demonstreaza înca o data implicarea noastra si angajamentul luat fata de piata din România", precizeaza Colin McLeod, managing director la CEE NBC Universal.
NBC Universal Global Networks (NBCU) face parte din NBC Universal, una dintre cele mai mari companii de media si divertisment din lume, care concepe, produce si lanseaza pe piata divertisment, stiri si informatii pentru un public de nivel global.