Tinând cont de situatiile întocmite de R.A.Româniafilm, este de remarcat ca filmul românesc s-a autofinantat înca din perioada anilor '50 - '60. Sa analizam aceasta afirmatie:
Modul si mijloacele prin care filmul românesc se autofinanta:
Româniafilm colecta banii încasati din vânzarea biletelor de cinema din toata tara, dupa care o parte din suma era distribuita pentru productia de film românesc. Astfel, cinematografia nu aparea în bugetul de stat. Nimeni nu putea sustine ca partidul finanta filmul românesc. Era singura arta din România care se autofinanta, spuneau ei.
Ce se întâmpla în realitate:
Partidul acorda 200.000 de dolari pentru cumpararea de filme occidentale. Dupa ce acestea rulau pe piata româneasca, sumele provenite din difuzarea lor constituiau baza productiei interne de filme. Din aceasta cauza nu aparea cinematografia în bugetul de stat.
Vânzarea filmului românesc în strainatate era un alt mijloc de încurajare a filmului autohton.
Pe un scurt-metraj românesc („Memoria trandafirului") Columbia a platit 20.000 de dolari (1963), în timp ce „Tudor Vladimirescu" a fost vândut pentru Italia cu 3.000 de dolari (!) Din vânzarea filmului „Mihai Viteazul" (200.000 de dolari, echivalent astazi a cca 1,5 milioane de dolari) au putut fi realizate alte filme românesti importante.
Prestatiile de servicii pe care le faceau cineastii români aduceau sume în plus la bugetul cinematografiei. Astfel, pentru productii precum „Fenimore Cooper" (Franco-London); „See Wolf" (Germania); „Locruf des Goldes" (Germania) "Kampf um Romm" (USA - Germania); "Deux ans de vacances" (Franta-Germania); „Guillaume le Conquerant" (Franta); „François Villon" (Franta - Italia - Germania) „Omul de aur" (Germania) - realizate în România cu regizor român si distribuite în lume de firme de prestigiu precum TF1, TF2, ZDF, RAI UNO etc., s-au încasat peste 14 milioane de dolari. Filmul „Guillaume le Conquerant" a detinut timp de 20 de ani recordul la numarul de spectatori la TF1, Franta. Toate aceste filme au fost vândute de Româniafilm si în alte tari socialiste, ajungând în China, Rusia, Cuba, Tarile arabe...
De asemenea, colaborarea cu strainatatea privind realizarea unor filme românesti în coproductie precum: „Columna" (CCC Film-Berlin) „Mihai Viteazul" (Omnia-Film, Munchen); „Baltagul" (I.G.I. Cinematografique); „Ringul" (Cine TV Berlin); "Dacii" (Franco-London Film); „Ciuleandra" (Cine TV Berlin); 5 filme ale Elisabetei Bostan, dar si alte filme importante, reprezinta adevarate exemple de prestigiu international câstigat de cinematografia româneasca.
Putem spune ca filmul de lung-metraj a facut mai putine plecaciuni regimului ceausist, cinematografia evitând într-o masura mult mai mare concesiile pe care artele erau obligate sa le faca dictatorului, cum se întâmpla frecvent în breasla scriitorilor, muzicienilor sau plasticienilor.
Luând primele trei locuri în fiecare an (1960 - 2007) vom constata la numarul de spectatori urmatorul clasament:
* 1. Sergiu Nicolaescu are 22 de locuri (de 9 ori locul I; de 6 ori locul II si de 7 ori locul III).
* 2. Dan Pita are 6 locuri (de 2 ori locul I; de 2 ori locul II si de 2 ori locul III)
* 3. Geo Saizescu are 5 locuri (de 3 ori locul I, o data locul II si o data locul III)
* 4. Mircea Dragan are 5 locuri (de 3 ori locul I, de doua ori locul III)
* 5. Gheorghe Vitanidis are 5 locuri (o data locul I; de 3 ori locul II si de 2 ori locul III)
* 6. Mircea Daneliuc are 5 locuri (o data locul I; de 2 ori locul II si de 2 ori locul III)
* 7. Nicolae Corjos are 4 locuri (de 3 ori locul I si o data locul II)
* 8. Lucian Pintilie are 4 locuri (de 2 ori locul I si de 2 ori locul II)
Prestigiu (filme si realizatori)
În cariera unui regizor pot exista filme având succes de public si de casa sau filme de prestigiu care se caracterizeaza prin reactia favorabila a criticii de film, prin participarea la festivaluri interne si internationale, prin câstigarea unor premii nationale si internationale etc. În aceasta categorie pot intra unele filme realizate în decursul unei cariere, iar orice limitare de an (exemplu 1997 - Regulamentul de concurs al C.N.C.) este o aberatie ce nu-si poate justifica rostul. Nu poate nimeni sa-mi împarta viata în doua si de ce 1997 si nu 1989 sau alt an?! Respectul fata de trecut înseamna recunoasterea cinematografiei nationale. Numai din acest punct de vedere se pot face aprecieri pentru fiecare regizor, pe baza filmografiei fiecaruia.
Voi începe cu premiile Uniunii Cineastilor din România (ACIN si UCIN)
În urma unei analize simple pe care am facut-o asupra premiilor acordate de catre ACIN (1972) - UCIN (1990), care exprima parerea cineastilor privind filmul românesc, ei fiind cei mai competenti în aprecieri, cu toate influentele politice si contradictiile exercitate pâna în 1990 si dupa, constatam urmatorul clasament:
Mircea Daneliuc - 35 de premii; Sergiu Nicolaescu - 32 de premii; Dan Pita - 26 de premii; urmeaza Lucian Pintilie si altii...
În privinta premiilor internationale câstigate de cineasti români:
* un mare premiu „Palme d'Or" (Cannes) pentru lung-metraj, câstigat în 2007 de regizorul Cristian Mungiu;
* 3 premii de „Palme d'Or" la filmul de scurt-metraj la Cannes (Ion Popescu-Gopo, Mirel Iliesiu, Catalin Mitulescu);
* un premiu pentru regie (Liviu Ciulei) si unul „Opera Prima" (Mircea Muresan) la Cannes;
* Dan Pita a obtinut un prestigios premiu „Leul de Argint" la Festivalul International de la Venetia;
* exista premii obtinute la marile festivaluri organizate la Moscova, Karlovy Vary si Cracovia;
* un premiu Camera d'Or (Cannes) obtinut de Corneliu Porumboiu, precum si doua premii Un Certain Regard (Cannes) obtinute de Cristian Nemescu si Cristi Puiu;
* sunt filme românesti selectionate la Oscar pentru participarea în competitia pentru cel mai bun film strain, ceea ce este un lucru important, selectia fiind facuta dintre minimum 250 de filme din lumea întreaga;
* mai multe premii: FIPRESCI sau UNIATEC;
* mai avem si filme premiate la New York, Chicago, Edinburgh, Tours, Locarno, Belgrad, Oberhausen, Trieste;
* Lucian Pintilie are o buna reputatie în presa româneasca si nu numai, la fel si Mircea Daneliuc; mai nou, o generatie de regizori tineri si talentati.
Din 1997, odata cu aparitia Fondului Cinematografic, filmul românesc beneficiaza si de sume provenite din acest fond, care depasesc de 6-7 ori bugetul de stat acordat C.N.C- ului (partea buna a legilor facute de Ioan Onisei).
Criza cinematografiei românesti
Situatia din ultimii 13 ani (1995 - 2008), cu doua exceptii: „Paradisul în direct" si „Garcea si oltenii", ne dezvaluie clar o criza a cinematografiei românesti care se manifesta printr-o scadere drastica a numarului de spectatori, asemanatoare crizei europeane ce a pornit din Franta prin '70 - '71, urmata de Italia, Spania, Portugalia si prin 1976 - 1978 de Germania.
La noi începe în 1989, odata cu revolutia si aparitia televiziunilor libere si a transformarilor sociale si politice. Spre deosebire de Cehia sau Polonia, ca sa fac o comparatie cu doua tari foste socialiste, criza din România este mult mai accentuata si mult mai dramatica.
Eram un tânar regizor care a trait din plin aceste crize ale filmului european si am beneficiat de ridicarea televiziunilor ('70-'80), care au trecut la adaptari cinematografice ale unor romane celebre, unele dintre ele turnându-se chiar în România (Fenimore Cooper; Jack London; Jules Verne...) pe pelicula de 35 mm.
Nu-mi propun sa va dezvalui cauzele scaderii numarului de spectatori din cinematografe, ci doar sa afirm ca aceasta criza, ce a durat în Europa 10 - 15 ani, nu a disperat pe nimeni, cinematografele nu s-au vândut pe lucru de nimic unor investitori în jocuri de noroc, discoteci sau restaurante, astfel încât, dupa un anumit numar de ani, au ramas pe aceleasi bulevarde ale marilor capitale europene. Desigur, ele au suferit transformari, în sensul ca o sala mare s-a împartit în 3 - 4 sali mai mici. În acest context, de semnalat este aparitia Mall-urilor (8 - 10 sali de cinema) si la noi, dotate cu o noua tehnica a secolului XXI, construite într-un loc comercial foarte aglomerat si care se pare ca vor readuce succesul proiectiilor cinematografice. Ne doare însa disparitia unor cinematografe ce functionau în întreaga tara. Din nefericire pentru filmul românesc, din 800 de cinematografe au ramas vreo 40, dintre care doar 2 - 3 remodernizate (!!!)
Sa aruncam o privire asupra productiilor de filme românesti din 1960 si pâna astazi:
Filme românesti cu peste 10 milioane de spectatori (7): Sergiu Nicolaescu (3); Mircea Dragan (2); Lucian Bratu (1); Geo Saizescu (1) ...
Filme românesti cu peste 5 milioane de spectatori (31): Sergiu Nicolaescu (5); Dinu Cocea (4); Mircea Dragan (3); Doru Nastase (3) ...
Filme românesti cu peste 4 milioane de spectatori (12): Doru Nastase (2); Victor Iliu; Dinu Cocea; Sergiu Nicolaescu; Mircea Muresan; Mircea Moldovan; Liviu Ciulei; Gheorghe Vitanidis; Geo Saizescu (câte 1 film) ...
Filme românesti cu peste 1 milion de spectatori - din 1990 si pâna în 2006 inclusiv (3): Mircea Muresan (2); Nicolae Corjos (1) ...
Filme românesti cu peste 500.000 de spectatori - din 1990 si pâna în 2006 inclusiv (4): Florin Codre; Sergiu Nicolaescu; Lucian Pintilie ...
Filme românesti cu peste 100.000 de spectatori - din 1990 si pâna în 2006 inclusiv (17):
Mircea Daneliuc (3); Sergiu Nicolaescu (2); Nae Caranfil, Dan Pita, Andrei Blaier, Lucian Pintilie, Cristina Nichitus, Radu Muntean (câte 1 film) ...
În anul 2000 nu a avut loc premiera niciunui film, doar o relansare a filmului „Mihai Viteazul" (40.000 spectatori).
Anul 2001: relansari ale filmelor „Morometii" si „Baltagul" cu peste 40.000 de spectatori.
În 2002 se remarca regizorii Nae Caranfil, Cristian Mungiu si Radu Muntean, cu filme ce au înregistrat peste 50.000 de spectatori.
Filme românesti cu peste 50.000 de spectatori - din 2003 inclusiv si pâna în 2007 (9): Cristian Mungiu (premiat la Cannes cu Palme d'Or) si Sergiu Nicolaescu („Orient Express").
Din 2003, anul cu cele mai scazut numar de spectatori (5 filme cu 22.000 de spectatori), intram în cea mai neagra groapa, de unde în anii urmatori cifra maxima de spectatori este 50.000. Este o criza maxima pe care nu reusim s-o depasim nici macar cu un film ce a câstigat Palme d'Or la Cannes (2007).
În ce priveste participarea la festivaluri, situatia se prezinta astfel:
12 regizori au participat la 382 de festivaluri; e drept ca festivalurile sunt facute pentru a fi onorate cu filme, dar parca totusi e prea mult; un singur regizor a fost la 107 festivaluri cu 3 filme; altul, cu un singur film, participa timp de 6 ani la 36 de festivaluri; filmul „Marele jaf comunist" participa la 22 de festivaluri pentru 3 premii, iar „Legaturi bolnavicioase" la 31 de festivaluri pentru 2 premii.
S-a luat si marele premiu Palme d'Or (Cannes), ceea ce reprezinta o mare realizare. Felicitari d-lui Cristian Mungiu si cinematografiei românesti.
Nu putem întelege de ce un film al lui Hanno Hofer colinda pe la 23 de festivaluri, în 5 ani consecutivi, pentru 2 premii. Este o situatie care trebuie studiata si îndreptata.
E drept ca exista o explicatie: selectiile la festivaluri conteaza la punctajul ce se obtine la concursul de scenarii. O fi numai asta explicatia sau criteriul e gresit pus de catre C.N.C.?
Este de-a dreptul incredibil acest concurs organizat de C.N.C. pentru a obtine un credit rambursabil, fiindca nimeni nu a reusit, din 1997 si pâna astazi, sa ramburseze acest credit acordat de C.N.C. Aceasta forma de credit ne aduce aminte de creditele pentru locuinte acordate de banci si nu de un sprijin financiar de stat acordat prin concurs acelor scenarii meritorii, asa cum este în lumea civilizata. De unde aceasta inventie a unor regizori care, de câtiva ani, fac doar coproductii, de departe avantajate de lege (vreo 50 de coproductii cu doar 3 - 4 regizori români), care nici macar nu ies pe piata româneasca?!
La Ministerul Culturii si Cultelor exista doua studiouri, care nu respecta legile cinematografiei (?!) Nu vreau sa se înteleaga ca fac vreun atac la persoana, dar este inadmisibil sa conduci cinematografia si tu însuti sa nu respecti legile facute de tine pentru acest domeniu (!!!)
Sunt unii colegi mai tineri care afirma ca Sergiu Nicolaescu a monopolizat cinematografia româneasca. Le raspund:
În primele 3 decenii (1960 - 1969; 1970 - 1979; 1980 - 1989) ocup locul I la numarul de spectatori.
Am 131.275.789 de spectatori, din 1967 si pâna astazi (41 de ani), urmat de regizorii aflati pe locurile 2 si 3 si care împreuna fac acelasi numar de spectatori.
În topul regizorilor români, daca luati numarul de spectatori de la locul 11 si pâna la 21 (George Cornea, Constantin Vaeni, Mircea Daneliuc, Liviu Ciulei, Malvina Marinescu, Lucian Pintilie), împreuna fac un numar egal de spectatori cu cei înregistrati la filmele mele.
Daca înmultim 131 mil. de spectatori cu 3 lei/bilet de cinema, rezulta 390 mil. lei, din care mi-am platit singur întreaga mea productie de film românesc, daca adaugati si cei 200.000 de dolari proveniti din vânzarea filmului „Mihai Viteazul" (1971), plus prestatiile de servicii aduse de mine în România, însemnând cca 14 milioane de dolari, o sa ajungeti la concluzia ca si eu am finantat o parte din productia de film românesc.
În ultimii 18 ani am facut 6 filme de lung-metraj, pe când înainte de '89 faceam 2 filme pe an. Sunt colegi de-ai mei care, în aceeasi perioada, au facut 14 filme, doi cu 13 si altii cu 11, ca sa ma opresc aici. De unde ati scos imaginea de „profitorul Sergiu Nicolaescu"? Pe ce va bazati când faceti o asemenea afirmatie? Cu cine ma comparati?
În calitate de senator, imediat dupa revolutie, am fost initiatorul primei legi a cinematografiei, aparuta în 8 februarie 1990, dupa o munca în comun cu Antonie Iorgovan si Mihai Constantinescu, prin care am obtinut independenta cinematografiei, trecând direct la Guvern (ca si TVR si Radiodifuziunea), iar un an mai târziu am obtinut pentru prima oara bani de la Bugetul de Stat pentru cinematografia româneasca.
Tot eu am fost initiatorul Legii cinematografiei nr. 630/2002, din pacate modificata 4 luni mai târziu prin Ordonanta de Urgenta nr. 64/2003 de catre Razvan Theodorescu, ministrul Culturii din acea vreme, constituind momentul în care cinematografia a trecut din nou de la Guvern în subordinea Ministerului Culturii si Cultelor (!!!)
Nu am ocupat functii în cinematografie, ca Dan Pita, Stere Gulea, Radu Gabrea sau Mircea Daneliuc, doar am ajutat cu consecventa filmul românesc si nu am primit niciodata un salariu din partea cinematografiei.
Am debutat 7 regizori, în timp ce colegi de-ai mei au reusit sa debuteze unul sau doi. Ministerul Culturii câte debuturi a încurajat?
Cei care sustineti ca eu am folosit banii Românieifilm si ai C.N.C. sau ca am câstigat multe concursuri, încercati sa va recuperati banii pentru macar un film si apoi sa ma acuzati pe mine, cel care mi-am recuperat banii tuturor filmelor facute într-o viata de om si în aceeasi tara!
E adevarat ca am facut filme ca scenarist, regizor si actor, dar de ce va suparati, încercati si voi. Nu ma cred mai destept sau mai talentat, având rezultate performante asa cum se observa din cifre. Nu, domnilor, explicatia este ca am muncit mai mult, mult mai mult! În 41 de ani nu am reusit sa fac decât filme! Acesta-i adevarul!
Nu am avut niciodata pâna acum atacuri de acest gen din partea colegilor mei, dimpotriva!
Niciodata nu am facut filme comandate de partid. Toate filmele mele au ramas intacte, chiar daca au ramas cu observatiile stupide ale cenzurii de atunci. Sunt unii colegi de-ai mei care îsi aduc aminte de curajul si comportamentul meu în întâlnirile pe care le-am avut cu Nicolae Ceausescu la începutul anilor '70.
Trebuie sa recunoasteti ca în filmele mele au aparut pentru prima oara biserici si preoti („Mihai Viteazul", „Osânda"), au fost cântate pentru prima oara: „Desteapta-te, române!", colinde, „Treceti Batalioane Române Carpatii"... Tot în aceste filme a fost vazut un rege (Carol I), dar si portretele cu maresalul Antonescu si regele Mihai I.
Colegi precum Andrei Blaier, Dan Pita, Mircea Muresan, Geo Saizescu, Elisabeta Bostan, Mircea Daneliuc, urmati de Ioan Carmazan, Serban Marinescu, Nicolae Corjos si Lucian Pintilie, ca sa mentionez doar câtiva, au împartit necazurile si bucuriile împreuna, într-o perioada mult mai grea pentru profesia noastra.
Mi-am respectat întotdeauna colegii, întelegând ca avem o cinematografie competitiva, care sa continue traditia mostenita de la Victor Iliu, Jean Georgescu,Ion Popescu-Gopo, dar si alti cineasti care astazi nu mai sunt printre noi (Iulian Mihu, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos...).
Va multumesc celor care ati citit aceste rânduri, dar din acest moment nu voi mai accepta acuzatii nemotivate. Cred ca merit consideratia colegilor cineasti, indiferent de vârsta, uitând de invidie, desi aceasta e o trasatura si de natura artistica!
Atasez acestui material situatiile întocmite pe baza datelor si cifrelor oferite de R.A. Româniafilm si C.N.C. si nu exclud posibilitatea de a fi intervenit unele erori nesemnificative, facute fara intentie.
Sergiu Nicolaescu
