Slavoj Zizek, unul dintre cei mai importanti teoreticieni ai Europei recente, vine in aceasta primavara la Bucuresti sa spuna cum stau lucrurile cu perversiunea si cinemaul.Cea de-a treia editie a Bienalei de Arta Contemporana, care va avea loc la Bucuresti intre 23 mai si 21 iunie, il va avea ca „guest star" pe Slavoj Zizek, care, desi in America de Nord si Europa este extrem de popular, in Romania este cvasinecunoscut, doar doua dintre cartile lui fiind traduse: „Zabovind in negativ" si „Ati spus cumva totalitarism?".
Poate parea ciudat ca un sociolog si critic de arta, convertit in filozof si specializat in psihanaliza, sa fie considerat un „star", dar Zizek chiar se numara printre putinii teoreticieni ale caror conferinte si interviuri sint downloadabile de pe „torenti". Pentru a nu mai pune la socoteala universitatile care fac tot posibilul sa-l aiba ca invitat si nici prezenta masiva a textelor sale in arhivele Internetului, un documentar despre viata si teoriile sale, precum si alte proiecte cinematografice la care a participat.
Principalele doua motive pentru care Zizek este atit de vizibil, fie ridicat pe postamente, fie pus la coltul infamiei pentru artificii discursive si lipsa de rigoare, se leaga de „remixurile" pe care le face folosind in egala masura argumente filozofice si elemente din cultura populara. Aceasta metoda se leaga foarte bine de backgroundul lui, Zizek fiind originar din Slovenia, care, in 1949, anul nasterii sale, facea parte din fosta Republica Iugoslava, avind astfel acces direct atit la ceea ce a insemnat socialismul, dar si la cultura occidentala.
Dupa ce si-a obtinut titlul de doctor la Universitatea din Ljubljana, cu o lucrare despre idealismul german, a plecat la Paris, unde, timp de patru ani, a studiat psihanaliza cu Jacques-Alain Miller, ginerele lui Jacques Lacan, ale carui teorii vor ocupa un loc central in ceea ce va deveni „sistemul" lui Zizek. La sfirsitul anilor '80 s-a intors in Slovenia, unde a trecut la politica, nu numai teoretic, ci si practic, in calitate de cofondator al Partidului Liberal Democrat Sloven, pentru ca in 1990 sa candideze la presedintia Republicii Slovene.
Intre timp, in afara de articolele pe care le scrie cu pofta unui grafoman si de numeroasele proiecte in care s-a implicat, si-a construit reputatia de profesor ironic si exigent, fiind invitat la universitati precum Michigan, Columbia sau Princeton.
Nici una dintre aceste etape insa nu va fi abandonata in lucrarile sale, politica, teoria artei, psihanaliza si critica socio-culturala fiind instrumente pe care le va folosi pentru a construi retele gata sa bulverseze cititorii care se pierd usor cu firea. Pentru ca, incepind de la prima sa carte in limba engleza, „The Sublime Object of Ideology", aparuta in 1989, Zizek s-a incapatinat sa dizolve treptat distinctia intre cultura populara si Marea Cultura.
Carti precum „Tot ceea ce ai vrut sa stii despre Lacan (dar ti-a fost teama sa-l intrebi pe Hitchcock)", titlu care parafrazeaza un film al lui Woody Allen, „Arta sublimului ridicol. Despre «Lost Highway» al lui David Lynch" sau „Organe fara corpuri: despre Deleuze si consecinte" imprumuta elemente din psihanaliza si filozofie - de la Platon la Marx, Gilles Deleuze sau Jacques Derrida - pentru a crea un soi de discurs „metis".
Paralel, ca multi alti filozofi si critici implicati in treburile Cetatii, a ramas racordat la scena politica, luind atitudine fata de evenimentele recente, cum ar fi razboiul din Irak, subiect caruia ii dedica un volum intreg, „Iraq, the Borrowed Kettle", aparut in 2004. Cea mai recenta carte a sa, abia anuntata pe Amazon, este „In apararea cauzelor pierdute", prezentata drept „un manifest plin de adrenalina al filozofului rebel in apararea valorilor universale".
