"Cel mai greu e sa conjugi brusc la «trecut» gândurile despre un prieten, sa schimbi pe «este» cu «era», într-o clipa, repede, fara tranzitie ca acuma.
O voi face în câteva zile, dar azi îmi e imposibil.
Ovidiu este un actor care nu separa omul si jocul, care nu i-a disociat niciodata si de aceea, poate, s-a simtit mai bine în film decât în teatru în a doua parte a vietii. În film putea fi «el», avea nevoie sa compuna mai putin decât pe scena. Aceasta explica, ma gândesc acuma, de ce a vrut sa facem împreuna «Celalalt Cioran» care ramâne ultimul sau spectacol.
Legat prin originea ardeleana initiala, el facea din Cioran ocazia unei reîntoarceri în tinerete când, tulburat de «Culmile disperarii», a vrut sa-si puna capat vietii. Vorbele lui Cioran desprinse din Caiete au avut pentru el valoare terapeutica si ceea ce va ramâne spectacolul sau final i-a permis sa încheie cercul existentei. Într-un fel, e o concluzie care-i corespunde.
