Domnule ministru Theodor Paleologu,
Subsemnatul Valerian Sava recurg la calea unei scrisori deschise, din primul moment al instalarii dumneavoastra ca ministru al Culturii, adresindu-va felicitarile si urarile cuvenite, pentru investitura si cu prilejul Anului Nou, avind eu totodata doua motivatii aparte pentru acest demers precipitat.
Mai intii, la fel am procedat, chiar daca pe cai diferite, la inceputul mandatelor predecesorilor dumneavoastra de dupa anul 2000. In speta, de cind si-a anuntat aparitia, in conditii dramatice, Noul Val de realizatori din cinematografia romana (exceptie a facut ocupantul scaunului de ministru al Culturii care a intrerupt mandatul doamnei Mona Musca in 2005, si era prea evident ca nu merita un atare demers).
Al doilea motiv este mai imperios. Am avut privilegiul de a-l cunoaste pe regretatul dumneavoastra parinte, Alexandru Paleologu, inca din anii Clubului criticii de la fostul ACIN, unde, ca si alti intelectuali de elita care ne-au onorat invitatia, precum un Andrei Plesu, tatal dumneavoastra „a contribuit la"... suspendarea de catre complicii culturnicilor a acelei instante a nonconformistilor din anii '70-'80.
N-a fost o cunostinta intimplatoare, de vreme ce, in 1999, Alexandru Paleologu a scris ampla nota de pe coperta ultima a Istoriei critice a filmului romanesc contemporan (1), dupa ce, in 1997, coprezidase intrunirea de reinstituire a denumirii istorice a organismului cinematografiei publice, Oficiul National Cinematografic (ONC). Pe acesta il suprimasera prima data proletcultistii sovietizati, in 1948, si urma sa fie scos de pe firmament a doua oara, in 2000-2001, de catre regimul restauratiei mediocrate, care a reimpus „Centrul" postceausist (CNC 2, prorogat din nefericire si dupa anul 2004). Asa se explica in mare parte de ce acea intrunire din 1997 n-a fost sa fie „intronarea unei domnii a cartii in cinematografia romana", cum ne-am iluzionat ad hoc (s-a lansat atunci cel mai valoros op filmologic autohton, acela al fondatorului veritabil al ONC-ului, in 1938-1941, Ion I. Cantacuzino - rima in calendarul nobletei cinematografului romanesc, deschis de Mihail Vacarescu-Claymoor si din care nu lipsesc nici numele unor Al. Rosetti sau Tudor Vianu).
Domnule ministru, fiindca stiu ca sinteti in relatii de comunicare cu unii cineasti, nu ma indoiesc ca realizati anvergura provocarilor carora urmeaza sa le faceti fata, in ceea ce priveste cinematografia, introdusa din 2001 in arealul de competenta al ministerului pe care-l conduceti. Asta pentru ca nu-mi imaginez ca v-ati putea limita, ca Razvan Theodorescu, la „functiile de «coordonare» si «reglementare»", cum indicase din capul locului predecesorul dumneavoastra, adica la „un rol decorativ, de grefier al dezastrului", cum i-am scris in ianuarie 2001 (eram inca in hiatusul de un an si jumatate al premierelor cu filme romanesti).
Nu-mi pot inchipui nici ca veti recurge la „liste sferto-reformiste", ca doamna Mona Musca, spre a nu mai vorbi de Adrian Iorgulescu, „al carui liberalism se reduce la deviza mina libera mafiei!" (din nou o paranteza: poate dna Mona Musca ar fi facut mai mult daca nu s-ar fi pliat mecanic pe algoritmul politic, pasind automat un proiect pentru primele 15 articole dintr-o virtuala alta Lege a Cinematografiei unui secretar de stat incompetent si de rea-credinta, recte unei proverbiale consiliere agramate din mafia aferenta).
Domnule Paleologu, poate nu stiti totusi ca, pina la dumneavoastra, cuvintul reforma a fost prohibit la Ministerul Culturii si, cu atit mai mult, la „Centrul National" din subordine. Aveti in fata sansa pionierului care introduce aceasta vocabula de trei silabe in dictionarul de resort, in acceptul unei reforme sistemice, refondatoare, nu al unui simulacru, nu al unor paliative. Apropo de ultimul dumneavoastra predecesor: a trebuit sa pun in titlul unui articol sintagma „platforma ministeriala a antireformei".
A fost, in ultimii doi ani, suportul politic pentru „platforma ideologica a incompetentei si coruptiei", compusa implicit si explicit de catre mult mai limbutul director general instalat la CNC, printr-un concurs trucat din toamna lui 2006 - Eugen Serbanescu. Numele generic al acestuia din urma a putut sugera titlul unui articol trimis zilele trecute unui cotidian, cu precautia ghilimelelor si a parantezei, pornind de la enunturile unor tineri colegi din Noua Critica: „«Gunoiul» (de sub) Eugen Serbanescu, inamovibil la CNC?".
In fine, ultimul lucru pe care tin sa vi-l impartasesc, in aceasta succinta adresare introductiva la care ma obliga experientele incomode ale trecutului apropiat, e premonitia ca, in opera de reforma legislativa si institutionala restanta de 19 ani, riscati sa va intilniti cu o lege nescrisa, dar mereu in functie. Este legea paradoxala a reformelor la romani la care se referea Eugen Lovinescu in Istoria civilizatiei romane moderne, „lege" potrivit careia, la noi, unica sansa a reformelor cardinale este aceea ca ele sa se realizeze de sus in jos, nu numai impotriva curentului dominant, dar intru citva si in pofida dispozitiei de moment a beneficiarilor. Este dispozitia de scepticism si de lehamite in care predecesorii dumneavoastra si complicii lor fripturisti de pe la UCIN si UARF, persecutori din fasa ai Noului Cinema Romanesc, au reusit, din pacate, sa-i aduca - in acest plan - pe unii reprezentanti altminteri eminenti ai prodigioasei generatii tinere din cinematografia romana. Ma tem ca nu veti avea prea multe ajutoare in opera pentru care sinteti predestinat.
Cu urari de succes,
Valerian Sava
5 ianuarie 2009
