Romania traieste un moment de gratie, unic in istorie. Un film romanesc a cistigat aseara Oscarul european si deocamdata cinema-ul romanesc e cel mai "vorbit" si aplaudat din lume.
Fiind in sala, eram deopotriva mindru si furios. Mindru ca sint roman (ceea ce nu mi se intimpla foarte des) si furios pentru ca am realizat ca nu stim sau nu vrem sa ne apreciem cum trebuie eroii.
Cristi, Anamaria, Maia stateau la o masa relativ stingheri alaturi de alti necunoscuti, presa si televiziunile din Romania erau cvasiabsente si asta in conditiile in care un film romanesc concura la cele mai importante categorii ale Academiei Europene de Film.
Mi s-a facut rusine cind am vazut ca pina si televiziunea croata sau poloneza si-au trimis echipe la Berlin (fara a avea filme in concurs); m-am uitat cu invidie la echipa filmului din Israel care ocupa o masa intreaga, se bucura si fluiera pentru cele doua premii primite, alaturi de cei din conducerea CNC-ului lor. La noi, pina si bucuria parca trebuie cenzurata sau dramuita.
M-am saturat sa imi spun ca asa sintem noi, romanii, si ca trebuie sa primim toate astea cu umilinta, sa fim modesti. Dupa un asa succes, ce-ar mai trebui sa facem pentru a fi bagati serios in seama de media sau autoritati? Cite premii ar mai trebui sa ia Mungiu, Puiu, Porumboiu & co pentru a fi tratati ca niste invingatori si pe cine oare mai trebuie sa convingem ca e momentul sa se intimple ceva?
Sa apara o alta atitudine, iar success story-ul acestui grup de oameni talentati sa schimbe o mentalitate invechita despre cum stim sa folosim si sa fructificam astfel de momente istorice.
Stateam ieri cu Cristi intr-un hol de hotel, pe linga noi treceau agale Liv Ulmann, Jeanne Moreau, producatori de top sau alti aspiranti la glorie. Cu totii, detasati si senini. Noi combateam, faceam iar planuri impreuna despre cum trebuie schimbate legi, regulamente, despre ce sa facem sa readucem lumea in salile de cinema si cum sa cerem mai multi bani pentru filme in general.
Aseara tirziu mi-am dat seama ca aberam si ca practica jumatatilor de masura nu mai are sens, pentru ca vom ramine in continuare ignorati, izolati si marginali. A venit momentul sa spunem ca filmul romanesc e pe val si trebuie tratat in consecinta.
