În 1968, Nicolae Ceausescu si liderii Partidului Comunist Român (PCR) se întâlneau cu mai multi regizori, critici si ziaristi români pentru a le dicta directia în care ar trebui sa bata vântul cinematografiei în Epoca de Aur.
Din stenograma sedintei comisiei ideologice, de pe 25 mai 1968, reiese ca Nicolae Ceausescu si capii PCR nu erau tocmai multumiti de cum se descurca regizorii cu „problemele de actualitate" ale natiunii.
Mai exact, cu veritabile aere de critici de film, cei din conducerea partidului îi trageau la raspundere pe regizorii români pentru lipsa de avânt socialist si pentru absenta unor ecranizari despre „glorioasele realizari" din Republica Socialista România.
1968 marca o perioada de relativa deschidere a regimului si, pe parcursul acestui an, o serie de sedinte avute de Ceausescu si conducerea PCR cu oamenii de cultura creioneaza atitudinea dictatorului fata de arta privita ca instrument de propaganda.
EVZ va relata în urmatoarele zilele câ teva dintre întâlnirile ce au avut loc în tre Ceausescu si oamenii de cultura din comunism. Întâlniri în care se desenau granitele culturii pentru urmatorii ani.
Primul episod dezvaluie atitudinea dictatorului fata de cinematografia româna. Din discutiile purtate în „co misia ideologica" întocmita în 1968, reiese un portret inedit al lui Ceausescu: el se declara un om sensibil si, desi nu poate pune la îndoiala faptul ca si „Mihai Viteazul a facut dragoste la viata lui", nu e tocmai nevoie s-o faca si în film. Un scenariu istoric n-are nevoie de asemenea detalii „ne esen tiale".
Nicolaescu si dragostea pe film
Dincolo de dezbaterea despre starea cinematografiei, din stenograma sedintei reies câteva aspecte surprinzatoare din relatia pe care dictatorul o avea cu arta filmului si cu regizorii agreati de regim. Pe alocuri, discutia capata accente comice.
Aflat pentru prima data în fata lui Ceausescu, regizorul Sergiu Nicolaescu - care tocmai înregistrase un succes de casa cu filmul „Dacii" si intrase în gratiile partidului - îi ma rturiseste acestuia ca se loveste în ultima vreme de doua dileme: una ar fi de ce armata nu-i ofera mai mult sprijin în scenele de lupta iar a doua, mult mai îndra zneata, suna cam asa: poate sau nu poate Mihai Viteazul sa evolueze pe marele ecran într-o scena de dragoste? Cenzorii se do ve deau extrem de pudici si astfel de imagini, botezate cu oarecare ti mi ditate, în sedinta, „sexy", cadeau printre pri mele la montaj, daca vreun regizor se mai încumeta sa le filmeze. Nicolaescu, care avea în pregatire pelicula cu Amza Pellea în rolul voievodului, insinueaza ca succesul filmelor din alte state socialiste, cum ar fi Cehoslovacia, era strâns legat de astfel de scene.
Conducatorul suprem contracareaza sec: „Sunt de acord ca si Mihai Viteazul a facut dragoste", dar asta nu facea în niciun caz parte din vreun plan cincinal. Dictatorul si-ar dori ca „tovarasii" sa fie mai degraba sensibili la problemele muncitorilor si la ideile socialismului.
Drept urmare, se dinta capilor PCR decide soarta filmelor pentru urmatorii ani: dramele din uzina si dilemele mun citoresti primesc rolurile principale în cinema-ul comunist.
PRIMA ÎNTÂLNIRE CU CEAUSESCU
Nicolaescu, cenzurat de „Dumnezeu"
La sedinta din 1968, Sergiu Nicolaescu a avut emotii. Venise cu gânduri mari si cu un plan pe care azi îl descrie ca „extraordinar de curajos".
„Au fost doua întâlniri pe care le-am avut cu Ceausescu si asta a fost prima. Nu m-am mai vazut cu el decât la o decoratie, dupa aceea. Am venit atunci pregatit cu propuneri, pentru ca eu cerusem întâlnirea cu toti. Am zis sa facem si noi ca cehoslovacii sau polonezii în film, sa fim mai deschisi, dar era un gest extraordinar de curajos", povesteste regizorul momentul în care i-a sugerat dictatorului ca poate este cazul ca Mihai Viteazul „sa iubeasca".
Cineastul care a monopolizat productia de film în comunism, blamat dupa Revolutie ca a facut parte dintre regizorii agreati, punând în functiune, în acelasi timp, rotitele industriei, sustine ca actul sau n-a prea avut nici adepti, nici urmari.
„Ceausescu n-a tinut cont de nici una dintre observatiile mele si curajul meu a fost în vânt, niciunul dintre colegii mei nu m-au sustinut acolo de frica sa nu aiba repercusiuni, nici Gopo, nici nimeni. Dar mai târziu s-au declarat de acord", spune Nicolaescu. Regizorul admite ca unii erau „foarte chinuiti" de cenzura si ca tratamentul aplicat lui era destul de special.
„Dusmanul" sau personal avea un nume: Dumitru Popescu „Dumnezeu". „Eu nu prea am avut cenzura în rest, pe mine ma cenzura Dumitru Popescu Dumnezeu, care era foarte rau, mi-a oprit un film, «Osânda». La mine, cenzura se întâmpla dupa film. Îl faceam, îl chemam la vizionarea privata si apoi ascultam ce avea de zis", îsi aminteste Nicolaescu. Scenariile sale nu treceau prin aceeasi retea densa de lectori si cenzori, cum se întâmpla cu ale altor cineasti. „Alti oameni erau foarte chinuiti, veneau fel de fel de comisii peste ei".
DICTATURA „PRICEPUTILOR"
Psihoza omului politic
Criticul Bujor T. Rîpeanu crede ca filmele cu tenta ideologica „prestate" de anumiti regizori si scenaristi erau adesea facute pentru a putea progresa în cariera. „Probabil ca singurul criteriu moral ar fi fost ca, în '89-'90, cei care s-au ocupat cu treaba asta sa spuna «Am facut atâtea filme din astea». Vad ca acum viziunea asupra lor este data si de cei care distribuie acum astfel de filme, spre amuzamentul celor mai tineri. Între '68-'70, macazul în ce priveste interventia partidului în film se schimba. În '80 deja se faceau tot felul de turnatorii. Ceausescu avea impresia ca se pricepe si la film, pentru ca vad si acum cum unii cred ca se pricep la toate. Este psihoza omului politic sa se priceapa la toate".
DEZBATERE LA NIVEL ÎNALT PE SCENELE „SEXY"
De ce nu putea Mihai Viteazul „sa iubeasca"
La câteva zile dupa discutiile cu regizorii români, mai multi membri din conducerea PCR au pus cinematografia la cale. Planul de bataie includea si reglementari speciale care sa asigure Partidul ca se vor face doar „filme bune".
„Facem o lege în care stabilim ca trebuie sa se faca filme bune. Legea este usor de facut, dar cum stabilim care sunt filmele bune ce trebuie facute este mai greu de facut", se împiedica Nicolae Ceausescu de o oarecare dilema. Fiind o arma propagandistica extrem de valoroasa, domeniul nu trebuia scapat din ochi.
Soarta filmelor a fost pusa pe agenda acelei zile înainte de subiectul „Locuinte si dotari pe stra da Karl Marx din Focsani". „Comisia ideologica" avea si un „plan tematic" foarte concret, cu su biecte preferate. „Un film despre integritatea moral-politica a unui comunist înlaturat pe nedrept" sau „Un film despre curajul partinic. Personajul, observând o grava încalcare a legalitatii socialiste în intreprinderea în care lucreaza, se simte dator sa ia atitudinea ferma" sunt doar doua dintre scenariile care urmau sa fie comandate.
Tendinte vestice
Nicolae Ceausescu vorbind despre dragoste si despre cât este de sensibil, Sergiu Nicolaescu insistând pe introducerea unei scene de amor în filmul „Mihai Viteazul". Sunt doar câteva dintre imaginile întâlnirii pe „probleme ideologice ale cinematografiei" române din comunism.
În timp ce în cinematografia occidentala regizorii desfiintau tabuuri, cineastii români puteau „reda dragostea" doar cu voie de Sus. Si nu oricum, ci „cuminte", asa cum ar fi trebuit sa traiasca orice tânar comunist.
Prezent pentru prima data în fata dictatorului, Sergiu Nicolaescu încearca sa aduca în discutie, destul de stângaci, problema pu - dorii. „Cinematografia cehoslovaca si cea poloneza (...) prezinta filme, termenul exact al acestor filme, îmi pare rau ca-l pronunt aici, «sexy», adica filme în care sexualitatea este prezentata în tr-un mod foarte deschis. (...) Nu spun ca vreau neaparat sa fac ca în urmatorul meu film unul dintre eroi sa apara ca face pipi (...), dar în orice caz am nevoie ca acest om sa iubeasca (...). Va spun acest lucru pentru ca ma lovesc direct de niste greutati. Poate Mihai Viteazul sa iubeasca sau nu?", îl întreaba Nicolaescu pe dictator.
Reactii socialiste
Intentiile „sexy" ale tânarului regizor Nicolaescu nu sunt chiar pe gustul realismului socialist: „Noi nu putem fi de acord (...) ca cinematografia mondiala este numai a filmelor sexy", ia cuvântul criticul Valeriu Râpeanu.
„Pentru reusita afacerilor au fost violate aproape toate capitolele legilor de cenzura", blameaza si regizorul Ioan Popescu-Gopo tendintele vestice. Iar Dumitru Popescu „Dumnezeu", ziarist si responsabil multa vreme cu cenzura în comunism, aduce discutia mai aproape de ceea ce voia Ceausescu sa auda: „Cred ca trebuie depuse eforturi pentru ridicarea nivelului ideologic si filosofic al tuturor tovarasilor care lucreaza în acest domeniu de activitate".
