Studentii cazati in caminul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica au ajuns in pragul disperarii, din cauza lucrarilor de reparatii, care ii impiedica sa se odihneasca si sa invete.
"Sunt student la facultatea de film a UNATC si vreau sa semnalez ca, de doua luni, la caminul facultatii au inceput renovarile, iar studentii sunt fortati sa-si paraseasca (esalonat, n. red.) timp de 2-3 saptamani camerele, in conditiile in care nu se asigura optiunea mutatului in alta incapere.
Studentii sunt nevoiti sa se inghesuie 5-6 intr-o camera de 16 metri patrati. In plus, bormasinile, ciocanele si injuraturile muncitorilor coloreaza zi de zi aerul studentesc, astfel ca nici nu poate fi vorba de a invata, citi, repeta roluri etc.
Caminul trebuia renovat de asta vara, cand studentii nu se aflau in camin, dar probabil cineva din conducerea facultatii a hotarat ca banii ar sta mai bine la banca, sa se inmulteasca si sa infloreasca, si da-i incolo pe studenti. Pentru studiu, in facultate exista optiunea bibliotecii, dar vai! deasupra bibliotecii e o sala de coregrafie unde se danseaza toata ziua.